Așezările umane ale comunei Hereclean și ale satelor aparținătoare sunt atestate documentar încă din perioada Evului Mediu a Transilvaniei, într-un context istoric și politic în care această regiune era sub ocupație maghiară și inclusă sistematic după a doua jumătate a secolului al XI-lea în Regatul Ungariei, sub forma unui Voievodat autonom. Prima mențiune documentară a acestei comune datează de acum șase secole, mai precis anul 1415, atunci când apare sub numele de Harakyan, denumirile satului derivând ulterior în Haroklan, Harakláy și Harekyan, până la denumirea pe care o cunoaștem astăzi și care a fost atribuită în 1966.
Dacă atestarea documentară a satului reședință de comună și a satului Guruslău (atestat în 1441 sub numele de Gorozla) au o vechime istorică din secolul al XV-lea, celelalte patru sate aparținătoare sunt datate încă din secolul al XIV-lea, respectiv anii 1323 (Badon – atestat ca Baldun), 1349 (Bocșița – atestat ca Baxa), 1345 (Dioșod – atestat ca poss.Od.) și anul 1383 (Panic– atestat ca Panyit).
Alte două aspecte istorice demne de menționat sunt că pe teritoriul acestei comune a avut loc bătălia din 3 august 1601, dintre Mihai Viteazul și Sigismund Bathory și faptul că aici s-a născut savantul lingvist și lexicograful român Vasile Breban (n.1907 – d. 2003 la Cluj-Napoca).
CADRUL FIZICO-GEOGRAFIC - Comuna Hereclean este alcătuită din șase sate și este situată în partea central-nordică a judeţului Sălaj, la o distanţă de 10 km în direcţia nord-vest faţă de municipiul Zalău, reşedinţa judeţului, teritoriul administrativ al comunei ocupând o suprafaţă totală de 71,63 kmp, ceea ce reprezintă 1,86% din suprafaţa judeţului. Comuna se învecinează la nord cu comunele Coşeiu şi Sălăţig, la est cu comunele Crişeni, Dobrin şi teritoriul administrativ al municipiului Zalău, la sud cu comuna Meseşenii de Jos, la sud-vest cu comunele Vîrşolţ şi Pericei și la vest cu comuna Bocşa.Comuna este aşezată în Depresiunea Zalăului și Depresiunea Guruslăului, aflându-se între altitudini de 665 m și 200 m, fiind străbătută de Valea Zalăului.
Trăsătura generală a reliefului este constituită din dealuri accidentate și văi adânci la deal și largi spre șes.Clima este puternic determinată de așezarea geografică, cu veri călduroase și ierni de obicei blânde.Vegetaţia predominantă este cea tipică de dealuri și podişuri cu pajişti și păduri. Arborii mai răspândiţi sunt: fagul, stejarul, teiul, ulmul şi carpenul. Vegetaţia luncilor se caracterizează prin specii hidrifile și mezofiole care au capacitatea de a suporta inundaţiile de durată variabilă. Speciile lemnoase caracteristice luncilor sunt: sălciile, răchitele, ulmii, frasinii etc.Fauna este caracteristică regiunii deluroase, întâlnindu-se aici: iepurele, vulpea, căprioara etc. Solurile zonelor de deal sunt soluri negre, de fâneaţă umedă, iar cele de luncă apar de-a lungul Văii Zalăului și sunt soluri aluvionare, predominante fiind în zona Depresiunii Guruslăului.
În Depresiunea Silvaniei mediile anuale ale temperaturii au valori de peste 6 grade C, până la 8 grade C, iar în depresiunea Guruslăului temperatura depăşeşte 9 grade C. Precipitaţiile medii anuale sunt de 700-800 mm. Verile sunt cu călduri puţin excesive și ierni destul de blânde. Datorită aşezării geografice există diferenţe de temperatură de cel puţin 1-2 grade în minus, în partea de sus a satului, mai ales pe versanţii nordici ai dealurilor faţă de cei sudici. Umiditatea este una medie, iarna stratul de zăpadă variind între 10-20 cm.